marți, 10 iunie 2014

Epoca preistorica

  Datele privitoare la istoria Greciei antice sunt aproximative, fiind stabilite cu ajutorul cronologiei relative şi prin utlizarea şi compararea istoriei Vechiului Orient, Cretei şi Asiei Mici, adică a unor regiuni cu care primii greci au avut legături.
       Perioadele preistorice sunt divizate după materialele folosite în confecţionarea uneltelor şi armelor (piatră, aramă, bronz, fier) sau după tehnicile de prelucrare a acestor materiale.
       Cele mai vechi vestigii descoperite sunt din paleolitic (cca. 600.000 – 10.000 î.Hr.).
       Termenul paleolitic provine din limba greacă: palaios = vechi, lithos = piatră şi desemnează perioada cea mai îndelungată din istoria umanităţii. Din această epocă provin habitaturile din Thesalia şi Elida.
       Perioada neolitică este datată la cca. 6.200 – 3.000/2.500 î.Hr. (provine din limba greacă: neos = nou, lithos = piatră). Caracteristic acestei perioade este şlefuirea uneltelor de piatră. În Peninsula Balcanică îşi fac apariţia dinspre est primii imigranţi. Cei mai vechi dintre aceştia, semnalaţi în Ciclade şi în Cipru, sunt triburi venite din podişurile anatoliene şi din Orientul Apropiat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu