Epoca clasică, perioada în care civilizaţia greacă a atins cea mai mare dezvoltare, este situată cronologic între războaiele dintre greci şi perşi (cunoscute şi sub numele de războaiele medice) şi criza fără ieşire în urma războaielor fratricide, de care a profitat Macedonia care şi-a instaurat hegemonia asupra lumii elenice.
După perioada arhaică Grecia, care se vede ameninţată dinspre Orient de către perşi şi dinspre vest de etrusci şi cartaginezi, găseşte în Atena un apărător. Războaiele dintre greci şi perşi se încheie cu victoria grecilor ce au repurtat strălucitoare victorii la Maraton (490 î.Hr.), Salamina (480 î.Hr.) şi Plateea (479 î.Hr.). După victorie Atena va realiza o confederaţie (Liga de la Delos) în scopul de a proteja teritoriul grecesc.
Dacă la început hotărârile se lua în comun cu aliaţii săi, treptat, Atena îşi impune hegemonia care va duce la ascuţirea antagonismului dintre ea şi Sparta. Atena îi obligă pe aliaţi săi care nu puteau furniza corăbii, necesare apărării cetăţilor greceşti, să plătească un tribut care era depus, la început, în tezaurul de la Delos. După o perioadă acest tezaur este mutat la Atena, pe Acropole. De asemenea, aliaţii sunt puşi să folosească măsurile şi greutăţile Atenei, să venereze zeităţile atenienilor, să participe la sărbătorile ateniene.
Bogăţiile aduse de imperiul maritim grecesc sunt folosite de Atena, sub conducerea strategului Pericle, pentru perfecţionarea instituţiilor democratice bazate pe Adunare poporului (Ecclesia) şi pe un Consiliu legislativ (Bule). În timpul lui Pericle, Atena cunoaşte apogeul în toate domeniile – politice, economice, culturale, artistice etc. Literatura, filosofia, artele plastice şi arhitectura au fost ilustrate de personalităţi de geniu, care au făcut ca această perioadă să fie cunoscută ca „Epoca de aur” a civilizaţiei greceşti, una dintre cele mai strălucite din întreaga istorie a omenirii.
Sparta, condusă de un regim oligarhic, este nemulţumită de hegemonia atenienilor ce-i pune în umbră puterea continentală. Ea creează Liga din Pelopones care i se va opune, într-un război ce va dura 30 de ani, Atenei şi aliaţilor săi. Războiul peloponesiac, ce se încheie cu victoria Spartei (404 î.Hr.), a epuizat Grecia care intră într-o perioadă de conflicte nesfârşite între marile cetăţi. Sparta îşi impune hegemonia sa în locul celei ateniene (între 401 – 383 î.Hr.), după care urmează hegemonia Tebei (379 – 362 î.Hr.). De luptele dintre greci profită regele persan care se implică provocând o creştere a crizei demografice, economice şi financiare în care se aflau aceştia.
Regatul Macedoniei, condus de Filip al II-lea, începe să joace un rol important în zonă şi reuşeşte în urma anarhiei ce a cuprins Grecia să-şi impună hegemonia. Victoria de la Cheroneea (338 î.Hr.) repurtată împotriva atenienilor şi tebanilor înseamnă dispariţia democraţiei. Fiul său, Alexandru, după distrugerea Imperiului persan, deschide epoca civilizaţiei elenistice realizată din contopirea civilizaţiei greceşti cu cea a Orientului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu