Epoca bronzului

 Epoca bronzului (cca. 2.5000 – 1.150) se împarte în trei perioade:

         ●  helladicul timpuriu – 2.500-1.850 î.Hr.. Perioada următoare este dominată de mari mişcări de triburi. Se formează diverse culturi în regiunea Mării Egee. În Grecia apare o cultură ţărănească, cuprinzând Tracia, Focida, Beoţia, Attica, Argolida şi Corint (tip special de olarie - urfimis - şi de ceramică străveche). Urmele acestei vechi populaţii mediteraneene sunt susţinute lingvistic: denumiri de localităţi terminate în „ntos” şi „ssos” nu sunt de origine indo-europeană.

         ●  helladicul mijlociu – 1.850-1.600 î.Hr.. În spaţiul balcanic îşi fac apariţia populaţii indo-europene („protogreci”): ionieni şi eolieni (ahei), prin infiltrarea treptată a triburilor şi a fragmentelor de trib. Relaţiile cu băştinaşii cunosc o coexistenţă paşnică care alternează cu conflicte armate. Are loc extinderea dominaţiei maritime cretane. Sunt construite palatele de la Cnossos, Phaistos, Mallia. Este o perioadă de distrugeri şi ravagii realizată de valurile de migratori care se stabilesc mai ales în Grecia continentală. Danaii, apoi aheii (vorbitori de limba greacă) se stabilesc la Micene care se afirmă ca o cetate puternică.  

         ●  helladicul târziu – 1.600-1.150 î.Hr. (miceniană). Pe continent apar numeroase palate care sunt nişte fortăreţe monumentale în centrul cărora se situează megaronul („ziduri ciclopice”). Societatea miceniană este condusă  de domni de origine nobilă (aristoi) ce fac parte din casta războinică. Există dovezi de conflicte armate între stăpânii micenieni (cantoanele ca sferă de influenţă), dar şi de convieţuire paşnică sub comanda unui şef suprem (conducătorul „Micenei de aur” din Argolida). Viaţa nobililor se împarte între război, vânătoare şi festivităţi de Curte.