Epoca geometrica

În urma prăbuşirii civilizaţiei miceniene (secolul al XII-lea î.Hr.) îşi face loc treptat, pe fondul migraţiilor doriene, o nouă civilizaţie mai puţin evoluată, fără scriere şi legături cu Orientul. Începe o perioadă obscură în timpul căreia (secolele XII-IX î.Hr.) Grecia este trecută prin foc şi sabie de invadatorii dorieni. Este ceea ce se numeşte perioada anilor întunecaţi (sau evul mediu elenic). 

       Cele mai multe încercări de reconstruire a lumii greceşti din această perioadă se bazează în cea mai mare parte pe opera lui  Homer şi, în parte, pe cea a lui Hesiod. Cu toate acestea, societatea descrisă în poeziile homerice este în toate probabilităţile o fuziune a unor realităţi diferite, chiar dacă au aparţinut aceleiaşi perioade. Cele două poeme ar trebui să se refere la evenimente din perioada civilizaţiei miceniene, care este, înainte de sfârşitul secolului al XII-lea î.Hr.. Totuşi, studierea aprofundată a acestora a dus la concluzii diferite emise de experţi ai secolului al XX-lea. Poeziile înşişi, compuse între mijlocul sec. al VIII-lea î.Hr. şi mijlocul sec. al VII-lea î.Hr., derivă din poezia tradiţională orală. Ele nu trebuie să fie datate ca făcând parte din perioada miceniană, astfel cum a fost formulată de arheologie şi constată de textele liniare B, sau din perioada arhaică. Dimpotrivă, ele, probabil, se referă la condiţiile predominante din timpul anilor întunecaţi. 

       Invazia dorienilor aduce este o fază de regresiune faţă de perioada miceniană ce se resimte în viaţa economică şi culturală a Greciei. Grecii de nord-vest se refugiază în Epir, Etolia şi Acarnania. Dorienii pătrund până în Creta şi în sud-vestul Asiei Mici pe mare şi în Pelopones pe uscat. Se constată o migrare către insulele ioniene. Attica, Eubeea şi Cicladele rămân în mâinile ionienilor, neatinse de migraţiuni. Zonele maritime părăsite de ahei sunt ocupate de fenicieni. Au scăpat de o distrugere totală ţinuturile Beoţia şi Atica, precum şi Cetăţile Micene şi Tirint.

       Atica cunoaşte un remarcabil avânt, datorat afluxului de populaţii alungate din Pelopones. Pentru că nu putea să hrănească un număr aşa mare de refugiaţi, Atena a trimis coloni spre teritoriul numit mai târziu Ionia.     

       Reconstituirea migraţiilor doriene se realizează prin identificarea celor mai importante grupe de limbi (dialecte) ale triburilor greceşti: ionian, aheian (eolian) şi dorian. Invadatorii sunt superiori pe plan militar datorită luptătorilor călare ce luptă înarmaţi cu arme de fier împotriva localnicilor înarmaţi cu arme de bronz.

       Din secolul al IX-lea începe epoca geometrică sau homerică. Termenul geometric provine de la ceramica originală produsă acum şi care apare în exprimare ca o regresie faţă de cea miceniană. Ceramica geometrică este produsul unei evoluţii lente începută în perioada cretano-aheeană care a dezvoltat, printre altele, o reprezentare schematică a figurii umane. Se creează un univers ornamental din elemente geometrice simple (linii, meandre, semicercuri) pe amfore. 

       Grecia din această perioadă este fărâmiţată în mici aşezări fortificate şi în sate dominată de o aristocraţie războinică. Dacă în perioada anilor nu a existat o puternică segregare între clasa aristocraţilor şi a demos-ului (regele nu este decât proprietarul cel mai bogat şi cel care s-a dovedit cel mai viteaz în luptă), în schimb în epoca geometrică îşi face simţită o delimitare clară a claselor sociale. 

       Homer descrie, în poeziile sale despre eroi, o societate aristocratică într-o perspectivă favorabilă, în timp ce Hesiod în lucrările sale oferă informaţii despre viaţa aspră a ţăranilor (Munci şi zile) de la sfârşitul secolului al VIII-lea î.Hr. şi organizează panteonul zeilor.

       Treptat se impune o nouă ordine politică favorizată de dezvoltarea oraşelor-stat (polis) mai ales în jurul vechilor castele miceniene. În teritoriile proaspăt cucerite se renunţă la vechea ordine militară (adunarea regelui şi a luptătorilor liberi) şi se formează nouă clasă de proprietari de pământ (nobili – aristoi = „cei mai buni”). Regalitatea se păstrează doar în Epir şi Macedonia, regiuni de graniţă ale Greciei.

       Importanţa clanurilor (gene) a început să scadă. Apare proprietatea individuală, mai întâi asu­pra bunurilor mobiliare şi asupra caselor, apoi asupra terenurilor mărginaşe (escatie la Homer), puse în valoare de câţiva oameni energici. Spre sfârşitul epocii geometrismului este instaurată o mare inegalitate în ceea ce priveşte proprietăţile datorită atât forţei şi combativităţii conducătorilor clanurilor, cât şi a unor iniţiative individuale şi ale unui nou raport între mecanismele socio-economice. 

       Viaţa religioasă cunoaşte schimbări semnificative faţă de perioada miceniană, deoarece dorienii au consolidat importanţa zeilor faţă de zeiţe, iar afirmarea raţionalismului încearcă să pună ordine într-un panteon confuz, nu numai prin reunirea laolaltă a divinităţilor, dar şi prin reducerea numărului zeilor. Acum apar şi primele temple cu o exprimare arhitecturală încă foarte rudimentară. În numeroase aşezări sanctuarele nu posedă temple, astfel Artemis Ortia este venerată la Sparta într-o incintă aflată sub cerul liber, în care nu se află decât un altar.

       În această perioadă este adoptate de la fenicieni şi dezvoltate în continuare forme de scriere şi alfabetul. Pentru prima dată sunetele erau total descompuse în consoane şi vocale rezultând un alfabet de 24 de semne. Alfabetul se răspândeşte în întregul spaţiu grecesc, pentru scriere fiind folosite materiale din piatră, lemn, metal, piele, papirus şi tăbliţe de ceară. 

       Concentrarea proprietăţii funciare în mâinile aristocraţiei şi creşterea populaţiei sărace care nu dispune de veniturile necesare traiului duce la apariţia infanticidului sau la anexarea unor teritorii vecine sau la colonizarea unor regiuni îndepărtate. Începe colonizarea Italiei  şi Siciliei care va duce la creşterea schimburilor comerciale, coloniile exportă cereale şi importă produse de lux. Intensificarea schimburilor, dezvoltarea unui comerţ cu adevărat elenic vor avea drept urmare contacte de mai lungă durată cu Orientul, de unde o nouă perioadă de avânt economic şi cultural ce-şi are începutul în jurul anilor 750.      

       La sfârşitul epocii geometrică au apărut o artă şi o literatură care păstrase urme ale trecutului micenian. Religia este constituită pe baze raţionale organizându-se panteonul zeităţilor în care au fost introduse şi zeităţi orientale.